România a urcat 7 locuri în clasamentul FIFA, „obținând astfel șansa de a fi în urna a doua valorică la tragerea la sorți din 7 decembrie pentru Mondial”

România a urcat 7 locuri în clasamentul FIFA, „obținând astfel șansa de a fi în urna a doua valorică la tragerea la sorți din 7 decembrie pentru Mondial”
FOTO: Federația Română de Fotbal
Publicat: 27/11/2020, 17:09
Actualizat: 27/11/2020, 20:59

România a urcat șapte poziții în clasamentul primelor reprezentative, publicat vineri de FIFA, și ocupă locul 37 la nivel mondial.

Tricolorii au reușit, în urma rezultatelor din noiembrie, un salt de șapte locuri, clasându-se astfel pe poziția 37 la nivel mondial. România și Ungaria sunt reprezentativele europene cu cea mai mare evoluție față de luna trecută, anunță Federația Română de Fotbal.

Mai important, au revenit în primele 20 de echipe ale Europei, obținând astfel șansa de a fi în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru Mondial din 7 decembrie”, susțin reprezentanții FRF, citați de Mediafax.

Potrivit acestora, cele 55 de reprezentative europene vor fi împărțite atunci în 6 urne valorice, primele 5 de câte 10 echipe, ultima de 5 echipe și vor fi stabilite, prin tragere la sorți, 10 grupe de câte 5 și 6 echipe.

Câștigătoarele celor 10 grupe se vor califica la CM 2022, ocupantele locurilor secunde vor intra într-o serie de două baraje pentru a stabili ultimele 3 țări europene calificate.

FRF a prezentat cum arăta urnele în 7 decembrie, pe baza clasamentului FIFA:

Urna 1:
Belgia, Franța, Anglia, Portugalia, Spania, Italia, Croația, Danemarca, Germania, Țările de Jos

Urna 2:
Elveția, Țara Galilor, Polonia, Suedia, Austria, Ucraina, Serbia, Turcia, Slovacia, România

Urna 3:
Rusia, Ungaria, Irlanda, Cehia, Norvegia, Irlanda de Nord, Islanda, Scoția, Grecia, Finlanda

Urna 4:
Bosnia-Herțegovina, Slovenia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Albania, Bulgaria, Israel, Belarus, Georgia, Luxemburg

Urna 5:
Armenia, Cipru, Insulele Feroe, Azerbaidjan, Estonia, Kosovo, Kazahstan, Lituania, Letonia, Andorra

Urna 6:
Malta, Moldova, Liechtenstein, Gibraltar, San Marino.

O nouă tragedie după moartea lui Maradona! Un fost atacant român a fost răpus de coronavirus

O nouă tragedie după moartea lui Diego Maradona! Emil Lupulescu, unul dintre cei mai importanți fotbaliști din istoria echipei Politehnica Iași, a murit, joi seară, după ce s-a infectat cu noul coronavirus.

Emil Lupulescu a murit la 74 de ani, informează b1.ro. Fostul sportiv fusese infectat cu COVID-19, iar starea lui s-a deteriorat din cauza altor boli de care suferea.

În urmă cu câteva zile, Emil Lupulescu a suferit o hemoragie internă și a fost internat în spital în stare gravă. În ciuda eforturilor depuse de personalul medical, fostul atacant a pierdut lupta cu boala.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...